Cursuri introductive

Filozofia Rozacrucii, un drum practic

Filozofia gnostică, departe de a fi o doctrină abstractă, prezintă un drum practic de reînnoire a umanităţii. În cele treisprezece lecţii care urmează, vom avea ocazia să dezbatem diferite tematici. Lecţiile se succed logic una după alta şi reprezintă un tot unitar. Dacă percepem cuprinsul lor nu numai raţional, ci pătrundem în esenţa lor, atunci vom trăi experienţa acestei realităţii.
Această esenţă este ascunsă în fiecare om şi se poate manifesta ca o cunoaştere gnostică pură.

Ştim că din adâncul vremurilor oamenii se străduiesc să îmbunătăţească condiţiile lor de viaţă exterioare şi să-şi găsească împlinirea, în ceva existent în afara lor, ceea ce în general a dus la o amplificare a egoismului. Problemele ce decurg de aici se înmulţesc şi sunt din ce în ce mai greu de rezolvat. Persistenţa acestei stări aduce omul într-o criză profundă. El se pierde în aparenţe şi multitudinea aspectelor exterioare şi nu mai ştie în ce constă esenţa lui lăuntrică. Consecinţele acestei crize sunt: nesiguranţa, dezorientarea şi însingurarea.

De altfel remarcăm că în zilele noastre, tot mai mulţi oameni întorc spatele valorilor şi modelelor tradiţionale şi îşi caută perspectivele de viaţă, bazându-se pe deciziile lor proprii.

Într-un asemenea moment, calea Gnozei se poate dovedi actuală şi de mare importanţă. Această cale nu este nicidecum nouă. În toate timpurile nenumăraţi oameni receptivi la Gnoză au parcurs această cale, pornind din puncte total diferite şi în condiţii deosebite. Întrucât condiţiile de viaţă se schimbă neîncetat, calea Gnozei trebuie şi ea prezentată şi înlesnită prin modalităţi noi.

Şcoala Spirituală Internaţională a Rozacrucii de Aur, Lectorium Rosicrucianum, oferă în epoca noastră o posibilitate practică şi actuală de realizare a căii gnostice.

Şcoala Rozacrucii deşi îşi are rădăcinile în tradiţia străveche a şcolilor de mistere, este modernă prin mesajul ei. Ea apelează la conştiinţa puternic individualizată a omului de astăzi.

Şcoala Spirituală are o istorie proprie de evoluţie. Ea este legată de impulsurile spirituale premergătoare, cum ar fi cele ale gnosticilor de la începutul erei noastre, ale albigenzilor sau ale catarilor şi ale rozacrucienilor clasici din secolul al XVII-lea.
(citat din cursul 1)


Cunosterea de sine

Cunoaşterea de sine nu se poate realiza prin diferite practici şi metode psihologice, astrologice sau tehnici meditative. Cunoaşterea de sine este mai mult calea trăirilor şi experienţelor interioare, în puterea şi sub protecţia Gnozei. În măsura în care omul se deschide în faţa chemării Gnozei, în acea măsură va putea să ajungă la cunoaşterea de sine, fapt ce îi va schimba complet fiinţa şi viaţa.

Legat de asta, merită să reflectăm asupra următoarelor lucruri:
viaţa omului pământean, starea în care se află omul egocentric;
starea în care trăieşte omul microcosmic originar;
lumea în care trăieşte şi din care face parte omul;
cauza adevărată a ignoranţei fundamentale a omului şi a suferinţelor sale multiple pe pământ.

Acestea sunt desigur doar câteva puncte de vedere elementare, recomandate pentru a fi luate în considerare, care pot fi completate cu câteva dintre întrebările clasice ale gnosticilor:
- De unde provine omul?
- Care este menirea lui?
- Unde pleacă după viaţa petrecută aici?
- Ce este de fapt viaţa?
- De unde provine lumea noastră?
- Cine sau ce a creat-o şi o menţine?”
(Citat din cursul 2)


Endura

Endura este baza de lucru pentru calea mântuirii şi înseamnă detaşare, liniştire, transformare, autopredare faţă de un principiu mai înalt. Desigur însă nu înseamnă distrugerea vieţii materiale, căci fără corp material nu se poate face o alegere liberă, conştientă şi activă, nu poate fi luată decizia de a parcurge drumul de întoarcere la natura originară. De asemenea, endura nu poate însemna în niciun caz o eventuală izolare de viaţă, căci prin asta s-ar renega tocmai perspectiva care ascunde în ea şansa vieţii adevărate.

Pentru a atinge sfinţirea, nenumăraţi oameni au încercat să realizeze endura prin utilizarea celor mai diverse metode de suprimare a eului, fără însă a înregistra nici cel mai mic câştig de cauză. Pentru a ajunge la un rezultat, eul încearcă tot felul de metode, dar rezultatul nu este altceva decât întărirea lui.

Endura înseamnă acceptarea consecinţelor, pe baza înţelegerii lăuntrice care se trezeşte în om. La această înţelegere nu se poate ajunge pe baza unor cunoştinţe acumulate, ci numai dintr-o revelaţie interioară, adusă la viaţă de amintirea ancestrală.
Endura este consecinţa logică a dezvoltării adevăratului om

Dacă în om este aprins noul foc sufletesc şi renaşte sufletul originar, atunci procesul neutralizării, al transformării eului avansează necontenit. Acesta este motivul pentru care endura este un lucru atât de dramatic pentru omul care luptă pentru autoconservare, obişnuit cu autoimpunerea şi autoafirmarea voinţei sale proprii. Pentru un om egocentric acest lucru este aproape inimaginabil, de-a dreptul contra naturii.

Pentru omul în care răsună însă ecoul chemării şi prinde viaţă noua cunoaştere, se conturează un nou orizont. Răsare un nou Soare şi se dezvoltă o nouă forţă vitală. Se revelează puterea Gnozei. Dacă omul acceptă această forţă şi îşi linişteşte personalitatea egocentrică, atunci se eliberează în el în mod nemijlocit, capacitatea de discernământ. Gnosticii au denumit această revelaţie înnoitoare Gnoză, adică „cunoaşterea vie a inimii”.
(curs 7)

Calea gnostică, calea Gnozei cvintuple

Prima treaptă pe acest drum o constituie înţelegerea (intropatia), înţelegerea fiinţei lăuntrice proprii şi a realităţii câmpului de viaţă dialectic; înţelegere ce este hrănită şi purtată de atomul scânteie-spirit redeşteptat la viaţă. În lumina acestei înţelegeri ce prinde viaţă, se dezvoltă năzuinţa după viaţa gnostică. Aceasta reprezintă a doua treaptă - dorinţa de mântuire.

Autopredarea în favoarea unei realităţi percepute lăuntric, devine astfel o necesitate vitală; centrul de greutate al vieţii se deplasează din ce în ce mai mult spre noua realitate. De aici rezultă un nou mod de viaţă, viaţa în consens cu „Predica de pe munte”. Astfel omul va devini capabil să trăiască – şi va trăi – din forţa Gnozei şi conform cu normele ei.

Fără nici o forţare şi plin de credinţă, el va renunţa la tot ce îl leagă de viaţa dialectică şi la tot ce împiedică dezvoltarea noii fiinţe a sufletului.

Din cenuşa vechii fiinţe muritoare se va înălţa pasărea de foc lăuntrică. Se poate vorbi astfel de reorientarea întregii fiinţe, de o adevărată „liniştire” a vechii personalităţi, proces despre care un înţelept chinez a spus următoarele:
„Cine ştie, acela nu vorbeşte; cine vorbeşte, acela nu ştie”.

(curs 13)