Înţelepciunea veche pentru o practică actuală

Pitagora a trăit, acum 2500 ani, într-o colonie grecească cunoscută azi sub numele de Sicilia. Adesea cităm din Pitagora, Hermes, Zoroastru şi Platon, numărându-i printre cei mai mari înţelepţi. De la el am moştenit termenul de filozofie: iubire de înţelepciune. În viziunea lui, omul trebuie, în primul rând, să se străduiască să atingă puritatea sufletului. Conform părerii lui, la aceasta se ajunge dacă omul respectă tot ceea ce e viu, şi dacă reflectă la univers, în care domneşte regularitate şi armonie, în care sunt prezente miriade de dezvoltări cu o creştere şi înflorire naturală în ritmul lor propriu. În acest întreg maiestuos, numere, valori de numere şi raporturile lor determină toate dezvoltările.

Conform legendei, Pitagora putea să se afle în mai multe locuri deodată. Orice ne-am imagina, astăzi este posibil să afirmăm aceasta în egală măsură, căci influenţa sa se face simţită peste tot: în filozofie, etică, astronomie, muzică şi matematică. Îmbinarea muzicii şi a astronomiei se regăseşte în expresia: „muzica sferelor”.
Aici, Shakespeare intervine în Neguţătorul din Veneţia:

„Vino Jessica, priveşte cum cerul
Este pus în felii de aur pur!
Şi nici cel mai mic cerc, pe care-l priveşti acolo,
Care să nu cânte-n avânt precum un înger,
La corul Heruvimilor cu ochi deschişi.
Doar noi, care, dur înveliţi
În acest veşmânt trecător de praf,
Nu putem să-i auzim. ”
 
Pitagoricienii formau grupuri ce se supuneau anumitor reguli de viaţă. Acestea ne sunt transmise doar parţial. După Dikaiarchos, Pitagora afirmă că sufletul este nemuritor, că tot ceea ce apare, reapare în cursul rotaţiei timpului şi urmând anumite cicluri. Tot ce este viu este reciproc înrudit, căci are parte de unica viaţă. Bărbaţi şi femei erau în mod egal membrii ai şcolii pitagoriciene; toate bunurile erau puse în comun şi toţi trăiau în comunitate. Chiar şi descoperirile în domeniile muzicii, matematicii sau astrosofiei erau considerate drept bunuri comune. Până şi după moartea lui Pitagora, multe alte descoperiri erau atribuite lui.

Pitagoricienii urmau o etică în cadrul căreia viaţa contemplativă ocupa locul principal:
„Noi suntem străini în această lume, iar corpul este mormântul sufletului. Dar nu ne este permis să încercăm să fugim din el prin suicid, căci noi suntem bunurile şi proprietatea lui Dumnezeu.
Doar El este păstrătorul nostru şi precum El nu ne dă această sarcină, mai mult, noi nu trebuie să încercăm să scăpăm de viaţă.
Există trei tipuri de oameni, pe care le putem asocia cu cele trei tipuri de spectatori la Jocurile Olimpice. Categoria inferioară este cea a comercianţilor, următoarea este cea a participanţilor la competiţii, iar cea mai înaltă este cea a spectatorilor.

Purificare cea mai mare se atinge prin înţelepciunea şi ştiinţa altruistă. Omul care se consacră acestora este veritabilul filozof; el se eliberează în maniera cea mai eficace de roata naşterii şi a morţii.”


Cuvântul „teorie”, spune filozoful modern Bertrand Russell, este la origine un cuvânt „orfic”, adică, un concept care provine dintr-o străveche mişcare religioasă mistică, care considera sufletul ca un element divin, având posibilitatea de a se elibera de corp după o suită de reîncarnări.
Am putea interpreta astfel cuvântul „teorie”: o „contemplare simpatică şi pasională”. O teorie poate conduce atât la o cunoaştere ştiinţifică, cât şi la o înţelegere profundă. Astfel acest cuvânt, trecând pe la pitagoricieni, şi-a conturat progresiv semnificaţia sa actuală, însă pentru cei pe care îi inspiră Pitagora, acest cuvânt păstrează ceva dintr-o manifestare extatică.

Celui care, în timpul şcolii a rămas cu ceva noţiuni de matematică, acest lucru trebuie să-i pară ciudat; dar celui care a trăit încântarea „înţelegerii” spontane, pe care o oferă câteodată matematica, - la fel ca şi recunoaşterea spontană pe drumul eliberării, - acela poate împărtăşi perfect acest punct de vedere al lui Pitagora.
Din regulile de viaţă pitagoreiciene ne sunt transmise Versurile de Aur ale lui Pitagora. Iată câteva fragmente din această străveche înţelepciune:

VERSURILE DE AUR ALE LUI PITAGORA

Cinsteşte înainte de toate pe Zeii nemuritori, în ordinea ce le-a fost rânduită de Lege. Respectă jurământul. Cinsteşte apoi eroii plini de bunătate şi lumină.
Cinsteşte geniile pământeşti,împlinind tot ce este hotărât de Lege. Cinsteşte pe tatăl tău, pe mama taşi pe rudele ce-ţi sunt apropiate.Dintre ceilalţi oameni, fă-ţi prieten pe cel încununat de virtute.Înclină urechea ta mereu spre avertizarea blândă a acestuia şi preia ca model din acţiunile sale pe cele pline de virtute şi folositoare.
Atât cât poţi, evită să urăşti pe prietenul tău pentru o greşeală de nimic; căci forţa liberă de voinţă şi menirea dată prin soartă sunt învecinate.
Urmează-le pe acestea ferm, şi antrenează-te în a evita următoarele slăbiciuni: lăcomie, indolenţă, voluptate şi furie.
Nu săvârşi nicicând vreo faptă de care să te ruşinezi, nici în prezenţa altora şi nici când eşti singur.
Lasă-te condus de sentimentul tău de onoare.
În acţiunile şi cuvintele tale, fi atent la dreptate.
Nu te purta în nicio împrejurare fără să gândeşti.
Aminteşte-ţi mereu că omul sortit e ca să moară şi că averea este nesigură şi se pierde la fel cum se câştigă.
Aceasta se referă şi la necazurile pe care oamenii le îndură conform prescripţiilor zeilor: poartă soarta ta cu răbdare, indiferent ce-ţi aduce ea, şi nu te împotrivi niciodată.
Dar caută să o îmbunătăţeşti pe cât ţi-e posibil.
Şi cugetă temeinic la aceasta:că, pe cei buni, Soarta îi păzeşte de multe din aceste nenorociri.Multe vorbe, bune sau răutăcioase,ies din gura oamenilor; nu le-arăta prea multă preţuire, dar nici nu le-nfiera.Chiar lucruri mincinoase de auzi,ascultă-le cu blândeţe şi întăreşte-te cu răbdare.
Ia seama-n orice împrejurare la cele ce-ţi voi spune,ca nimeni, niciodată, prin vorbe sau prin fapte, să nu poatăsă te împingă să spui sau să săvârşeşti ceva nefolositor pentru tine.
 Cugetă înainte de a făptui, ca nu cumva să te porţi nesăbuit,căci numai omul slab spune sau face lucruri fără să chibzuiască.Nu săvârşi nimic din cele ce nu ştii; ci învaţătot ce se cuvine să ştii, şi viaţa fericită îţi va fi.Îngrijeşte-te de sănătatea trupului tău,dar dă-i cu măsură băutura, mâncarea şi mişcarea,şi numesc măsură ceea ce nicicând nu te va stânjeni.
Deprinde-te cu o viaţă curată şi simplă;şi păzeşte-te să faci ceea ce trezeşte ranchiuna.
Nu cheltui fără rost, ca cei ce nu ştiu în ce stă binele.Dar nici nu fi zgârcit; dreapta măsură e cea mai bună-n toate.Nu-ţi lua drept îndatoriri ceva ce ţi-ar putea dăuna,
şi mai ales cugetă înainte de a trece la fapte.

Nu lăsa ca dulcele somn să-ţi închidă ploapele,mai înainte de a te-ntreba astfel despre faptele tale de peste zi:Cu ce-am greşit?
Ce am făcut?
Ce n-am făcut din ce se cuvenea să fac?
Începe cu prima şi meditează apoi asupra celorlalte. Şi apoi,dacă socoţi că ai greşit, mustrează-te sever pentru asta; iar dacă ai făcut bine, bucură-te.
Străduieşte-te să pui în practică toate aceste percepte, meditează asupra lor; dă-le toată dragostea ta, şi ele te vor pune pe calea virtuţii divine.Adevărat îţi spun, mă jur pe cel care ne-a pus în suflet
Sacra Pătrime (Tedradă), implantată în fiinţa eternă.
Nu începe niciodată o muncă înainte de a-i fi rugat pe Zei
să desăvârşească ceea ce doreşti să termini.
Când toate aceste percepte ţi-au devenit obicei, vei recunoaşte legătura Zeilor Nemuritori cu oamenii, legătură care apare în toate
şi care le biruie pe toate.
Vei mai cunoaşte, după Dreptate, că Natura este asemănătoare sieşi, încât nu vei mai nădăjdui ce nu e de nădăjduit, şi nimic nu îţi va fi ascuns.
Apoi vei mai ştii că oamenii îşi atrag relele prin propria şi libera lor alegere. Nefericiţii! Ei nu ştiu nici să vadă, nici să audă adevăratele bunuri ce lângă ei se află.Prostia tulbură simţurile oamenilor.
Puţini sunt cei care ştiu despre mântuirea din păcate.
Asta este soarta ce tulbură mintea muritorilor.
Ca nişte cilindri, ei se rostogolesc încoace şi încolo, împovăraţi de rele fără număr.
Căci, sădită în ei, necruţătoarea Vrajbă îi urmăreşte şi-n somn, fără ca ei să-şi dea seama; şi ei n-ar trebui s-o stârnească, ci mai degrabă să o alunge neîntârziat. O, Zeus, tatăl nostru, dacă vrei să eliberezi oamenii de toate necazurile care îi copleşesc, arată-le atunci cărui Daimon ei servesc.
Dar tu, păstrează-ţi curajul, căci neamul omenesc este de fel divin. Natura le dezvăluie cele sfinte şi permite ca ei să vadă totul.
Iar de se va-ndura să ţi le înfăţişeze şi ţie,vei ajunge la ţinta de care ţi-am vorbit.
Şi lecuindu-ţi sufletul, îl vei izbăvi de tot răul şi toată suferinţa.Dar în severă examinare abţine-te de la început de la acele lucruri pe care le numim rele, pentru purificare şi eliberarea sufletului.
Meditează asupra fiecărui lucru şi examinează totul bine,Lasă-te condus de înţelegerea, de intenţia şi de capacitatea spirituală, care vin de sus.
Iar după ce, părăsindu-ţi trupul, ai devenit eter curat,vei fi un zeu care este nemuritor, netrecător, etern.
Iar moartea nu va mai deţine putere asupra ta.