Catarii, Misticii, Rosacrucienii - Mesageri ai Gnozei (2)

Istoria gnosticismului, din secolul al VII-lea până în prezent, a condus la apariţia unor mari mişcări reprezentative, cum sunt cele ale bogumililor, maniheilor, catarilor, şi a unor personalităţi ca Meister Eckhart şi Jakob Boehme. Rosacrucienii în LRC, se plasează de asemenea în tradiţia gnostică.

Despre gnostici se poate spune că au în comun aspiraţia către Împărăţia Luminii. Această aspiraţie poate fi găsită în mişcările gnostice din toate timpurile şi de asemenea, poate fi găsită şi la mari personalităţi care au devenit mesageri ai realităţii divine, prin dedicarea întregii lor vieţi.


Gnosticismul între secolele al 7-lea şi al 13-lea

În secolul al 7-lea, paulicienii au trăit şi au activat în Imperiul Roman de Răsărit. Ei au respins orice ierarhie a puterii, deoarece acest lucru ar inhiba experienţa interioară a adevărului. Până la sfârşitul secolului al 11-lea, sute de mii de paulicienii - asemenea maniheilor - au fost ucişi de către Biserica Ortodoxă Bizantină.

Dar Gnoza a supravieţuit. Lumina şi puterea ei au strălucit de exemplu, şi în comunitatea bogomililor care au trăit în principal în Bulgaria, în secolele XII şi XIII şi au împărtăşit moştenirea gnostică a catarilor, din sudul Franţei. Aceste două comunităţi, orientate spre gnoza pură, au avut aceeaşi soartă ca şi predecesorii lor. Dintre ei, mii de victime nedeclarate, au fost persecutate, torturate şi ucise, de către aşa-numiţii "ortodoxi".


Templierii si rosacrucienii

În Evul Mediu timpuriu, gnoza era vie în cercurile esoterice ale Ordinului Templierilor. La începutul secolului al 17-lea, ea a apărut puternică şi clară şi în mişcarea rosacruciană. Johann Valentin Andreae, autorul Manifestului Rosacrucian, a fost unul dintre reprezentanţii săi cei mai importanti. Din această mişcare, linii de legătură conduc la francmasoni, care şi-au organizat comunităţile lor, de pe la începutul secolului al 18-lea. Un alt impuls gnostic puternic, a dus la înfiinţarea Societăţii Teosofice în secolul al 19-lea. Helena Blavatsky Petrowna şi Annie Besant erau figurile cheie ale acestei comunităţi. Mişcările lui Rudolf Steiner şi Max Heindel le-au urmat. În 1924, istoria Şcolii Rosacrucii de Aur, a început prin eforturile spirituale ale lui Jan van Rijckenborgh şi ale fratelui său Zwier Leene Willem, care au fondat mai târziu Lectorium Rosicrucianum împreună cu Catharose de Petri. Ca rosacrucieni gnostice, au avut o legătură specială, esoterică cu anterioara Frăţie Catară. Toate aceste mişcări sunt o dovadă a creştinismului esoteric şi descriu o cale către Dumnezeu, posibilă numai prin relaţia cu Spiritul lui Christos.


Meister Eckhart, Jacob Boehme şi Misticii

Concentrându-se asupra evoluţiei stării de fapt din cadrul Bisericii, o serie de individualităţi din interior, se evidenţiază. În mijlocul constrângerilor religioase crescânde, de dogmă şi de ierarhie, aceştia au rămas în contact direct cu spiritul originar al creştinismului şi l-au mărturisit în viaţa lor. În secolele 13 şi 14 se remarcă misticii, Meister Eckhart, John Tauler, Henry Suso, Jan van Ruysbroek, pentru a numi doar câţiva. Ei au fost martori ai creştinismului esoteric adevărat, în Germania şi în Ţările de Jos.

Meister Eckhart a spus că omul trebuie să dezgroape terenul sufletului său, unde scânteia Spiritului este ascunsă. Această idee a scânteii de Spirit din interiorul omului reanimă învăţătura gnosticilor antici. Astfel, pentru a experimenta naşterea lui Christos în adâncul inimii, nu este nevoie de ajutor din afară. Aceasa este dobandită doar, prin devotamentul complet al sufletului faţa de Spiritul Sfânt şi de lucrarea progresivă în propria conştiinţa. Tauler şi Suso, ambii discipoli ai lui Meister Eckhart, au subliniat în special "seninătatea" pe care omul trebuie să o realizeze în el însuşi, în scopul de a-l vedea pe Dumnezeu. Acest devotament faţă de planul divin şi abandonarea completă a ego-ului, este semnificaţia "morţii dupa natură", în cuvintele limbajului gnostic.Catarii au numit acest proces esoteric "Endura".

Eckhart, Tauler şi Suso au îndrăznit să-şi publice cunoaşterea, în ciuda opoziţiei din biserică. Profunzimea şi sinceritatea din învăţăturile lor, au convins majoritatea căutătorilor adevaraţi de la acea dată, care au format astfel comunităţi laice în afara Bisericii. Ei se numeau "prieteni ai lui Dumnezeu", şi se vedeau ca şi călători tăcuţi pe calea interioară către Dumnezeu, calea pe care Hristos a arătat-o. În Ţările de Jos, aceleaşi învăţături au fost enunţate de Jan van Ruysbroek, aproximativ trei sute de ani mai târziu şi în Goerlitz, de Jacob Boehme, care se vedea pe sine ca fiind un instrument al Spiritului viu, dar pe care Biserica Protestantă l-a declarat eretic. Jacob Boehme a spus, că fiecare om trebuie să coboare în adâncimea sa proprie, să intre în inima sa, în scopul de a recunoaşte mânia şi iubirea existente acolo, şi să evadeze în iubire, prin autodepaşire în lupta interioară. Dar aceasta se poate realiza numai în puterea lui Hristos, care străbate întreg cosmosul. Potrivit înţelegerii lui Boehme, omul este o entitate aflată în curs de formare care trebuie să obţină desăvârşirea sa, prin sine însuşi.


Procesul transformării interioare

Ce i-a făcut pe aceşti oameni, care au fost profund atinşi de gnoză, să accepte, să suporte defăimare, persecuţie şi de multe ori moartea, pentru convingerile lor? Experienţa gnostică, spiritul divin acţionând direct în interiorul propriei lor fiinţe! Ei au vazut drumul clar în faţa lor, şi au fost dispuşi să facă tot ce este necesar, în interiorul propriu, pentru procesul de transformare. Pentru că ei au ştiut, că nimeni altcineva nu ar putea face acest lucru pentru ei. "Eu mor zilnic", mărturiseşte Paul. El trebuie să facă asta el însuşi, el trebuie să se întoarcă de la această lume, la dragoste şi să lase viaţa veche în spate. 


Cel, care este afectat de Gnoză, recunoaşte că Christos trebuie să se nască, trebuie să moară şi să învie în fiecare om. Acest proces de "Transfigurare" este adevăratul mesaj al creştinismului şi experienţa profundă, interioară a gnosticilor. El se răspândeşte ca o flacără care devine tot mai mare şi mai strălucitoare, dupa cum este conectat cu focul Spiritului Sfânt. Şi trebuie să-şi împărtăşeasca Lumina sa, întregii umanităţii.

Iată prin urmare, cuvintele întreitei apostile gnostice:

Omul care devine conştient de sine, recunoaşte originea sa divină
-Născut din Dumnezeu-

Vechiul om moare, suflet nou se trezeşte
-Mort in Iisus-

Mintea noi conştienţe, legată cu Spiritul Sfânt, spune: Eu şi Tatăl una suntem
-Renăscut în Spiritul Sfânt-

Aceasta este cheia pentru mântuirea omului, cea care l-a însoţit ca şi vocaţie prin toate timpurile, care încă îl însoţeşte şi o va face pentru totdeauna.


Gnoza în alte tradiţii religioase

Elementele fundamentale ale experienţei gnostice, legătură directă cu lumina spirituală şi marea transformare a omului, Transfigurarea, nu sunt prezente numai în tradiţia religioasă creştină. De exemplu, scrierile lui Lao Tse în Tao Te King sunt mărturii ale Gnozei vechi chinezeşti, şi scrierile despre Gnoza egipteană, de Hermes Trismegistul dovedeasc faptul că cunoaşterea divină a adus întotdeauna mesajul eliberator pentru omul care doreşte să se întoarcă în lumea nemuritoare a Spiritului.