Catharose de Petri - mesager al creştinismului gnostic

Împreună cu Jan van Rijckenborgh, Catharose de Petri (1902 -1990) a deţinut conducerea spirituală a Lectorium Rosicrucianum. Ea şi-a îndeplinit misiunea sa vizând dezvoltarea spirituală şi extinderea la nivel mondial a activitaţii şcolii spirituale al rosacrucii.

Numele ei real a fost Hendrikje Stok-Huizer. Chiar de copil ea a fost un "căutător", şi se simţea străină în această lume. Mai târziu - în 1920 - a devenit unul dintre fondatorii Lectorium Rosicrucianum, alături de Jan van Rijckenborgh.

Fondarea şi conducerea unei şcoli spirituale având scopul de a îndruma căutătorii sufletului şi ai spiritului în această lume, este o sarcină care trebuie să se bazeze pe o vocaţie interioară. Catharose de Petri, după cum a mărturisit ulterior, a experimentat o astfel de vocaţie, la vârsta de 28 de ani, în cadrul grupului "Order of Holy Rosycross". A fost o experienţă spirituală care s-a petrecut, după mai multe consideraţii filosofice şi religioase. De atunci, ea a ştiut că “Rosacrucea, ca şcoală de forţă spirituală, trebuie să se facă cunoscută pentru toţi aceia care aspiră de mult timp către eliberarea sufletului".

Eliberarea sufletului din robia lumii materiale trecătoare este aspitaţia interioară, la care se referă Catharose de Petri. Este menţionat termenul de “şcoală spirituală”, deoarece Lectorium Rosicrucianum, nu se doreşte a fi o şcoală de dezvoltatare a personalitaţi, şi nu se concentrează numai pe aspectul sufletului individual. Scopul este mai degrabă acela de a face posibilă legătura directă a sufletului omenesc individual, cu cea mai înaltă putere, Spiritul lui Hristos.


Experienţa de a fi un străin în această lume

Chiar de la vârsta de opt ani, Hendrikje (Henny) Huizer era preocupată intens de întrebările existenţiale ale vieţii umane, de exemplu, întrebarea privind cauza şi esenţa vieţii omeneşti de pe Pământ. Ea s-a născut ca fiică a unui constructor de nave din Rotterdam. Tatal ei provenea dintr-o familie protestantă, iar familia mamei aparţinea de Biserica Reformată. Dar părinţii ei nu făceau prea multe în sprijinul credinţei lor. Nevoia ei de cunoaştere interioară nu a fost înţeleasă în acest mediu. De asemenea, în învăţăturile catehismului, pe care le-a primit de la un predicator reformat, nu a găsit răspunsurile aşteptate.

După şcoală, s-a angajat în munca de birou. Şi aici de asemenea a suferit pentru că nu-şi putea împărtăşi cu nimeni preocupările interioare. Ea s-a simţit, de multe ori, ciudată şi greşit înţeleasă de către colegi şi prieteni.

De-a lungul anilor chemarea ei interioară a devenit tot mai profundă, şi întrebarea centrală a devenit din ce în ce mai clară: "Care este esenţa vieţii mele?" În 1929 s-a căsătorit cu H. J. Stokes, care a adus-o în contact cu "Societatea Fraţiei Rosacruciene" (Nederlandse Genootschap Rozekruisers), latura olandeză a Frăţiei Rosacruciene, fondată de Max Heindel în Oceanside, California.


Întâlnirea cu fraţii Leene

La început, nu a agreat întru totul ideea de a adera la comunitate, chiar dacă soţul ei era deja membru. Ea considera că grupurile organizate, de acest gen, ar putea dezvolta în mod inevitabil, erori şi complicaţii. În opinia ei, calitatea de membru, ar fi fost nimic mai mult decât un obstacol în calea echilibrului intern şi a interiorizării, care sunt necesare pentru a urma o cale spirituală. Cu toate acestea, la îndemnul soţului ei, a convenit la o întrevedere cu fraţii Jan Willem şi Zwier (Wim) Leene. Cei doi fraţi au aderat la Frăţia Rosacruciană în 1924, şi curând, au ocupat poziţia de lideri în cadrul organizaţiei.
În aceasta întrevedere, ea a fost foarte impresionată de apariţia modestă, dar puternică a lui Jan Leene, aşa încat şi-a schimbat părerea, şi în 1930 s-a alăturat cercului puternic de prieteni idealişti din jurul fraţilor Leene. Ea a fost în final convinsă, atunci când Wim Leene i-a zis simplu: " Când vom pune inimile noastre împreună, flacăra lor unită, v-a urca mult mai sus"
Împreună cu fraţii Leene a început o intensă căutare spirituală, care i-a condus pe cei trei la decizia de a acţiona împreună cu grupul lor, pe o cale proprie, distinctă de Frăţia Rosacruciană a lui Max Heindel. După moartea lui Wim Leene, în 9 martie 1938, lui Hendrikje Stok-Huizer i-a fost atribuit un loc în consiliul de administraţie al comunităţii, care devenea astfel compus din Jan Leene, ea, soţul ei HJ Stok, şi AM Verhoog.


Numele marilor maeştri

În 1956, şi-a luat numele spiritual de Catharose de Petri. În acest moment, rolul ei în comunitate s-a schimbat complet. Numele i-a fost dat, în condiţii foarte speciale de Antonin Gadal, ultimul Patriarh al Frăţiei Catarilor, din sudul Franţei. De atunci, ea a folosit public acest nume - "nu din cauza sonoritaţii sale mai bune", după cum scria ea, "ci pentru că am vrut să-mi dedic viaţa mea personală, misiunii în serviciul tuturor".

Jan Leene î-şi adoptase deja numele spiritual, de Jan van Rijckenborgh, în 1940. Amândoi au fost mental în legătură cu Fraţia inspiratoare şi au dezvoltat, ca Mari Maeştri, o viziune clară a şcolii spirituale a rosacrucii. Numai împreună erau în măsură să conducă activitatea spre succes. Acţiunea lor comună dovedeşte că, în Lectorium Rosicrucianum, bărbaţii şi femeile lucrează împreună, fiind absolut egali.


Structura muncii interne în Lectorium Rosicrucianum

Aceasta a fost Catharose de Petri, care împreună cu Jan van Rijckenborgh, a făcut posibilă încă de la început, fiinţarea acestei societăţi. Ea a privit deasupra mediului său, atât din punct de vedere spiritual, cât şi practic. După ce în 1930 s-a alăturat societaţii, bazându-se pe intuiţie, ea şi-a îndeplinit cu succes toate sarcinile. Ca lider spiritual, a lucrat în primul rând pe partea interioară a organizaţiei. Având convingeri adânc înrădăcinate în gnoza creştină şi cunoştinţe veridice de gnoză, ea a lucrat în serviciul umanităţii, şi a privit de asemenea, pe lângă aspectul spiritual, şi la manifestarea în exterior a templelor rosacruciene. Ea a inspirat elevi, la un stil de viaţă care să întrunească cele mai înalte standarde.

După moartea lui Jan van Rijckenborgh în 1968, Catharose de Petri a păstrat şi a dezvoltat activitatea spirituală a şcolii şi a inspirat pe mai departe comunitatea, să lucreze în serviciul umanităţii. În acelaşi timp, ea a asigurat moştenirea literară lasată de Jan van Rijckenborgh şi a lucrat ca scriitor. Şcoala Rosacruciană, la acea vreme, a avut de parcurs şi etape critice. Cu toate acestea, sub îndrumarea ei, inima spirituală a şcolii a continuat să bată pentru misiunea gnostică.

A devenit clar faptul că, o şcoală spirituală, ca instrument de eliberare a sufletelor, nu mai putea acum, la începutul unei noi ere, să fie ghidată de către o singură persoană. Prin urmare, în 1970, Catharose de Petri a plasat conducerea şcolii în mâinile unui colegiu, Directoratul Spiritual Internaţional, compus din mai mulţi membri. Ca Mare Maestru, ea a susţinut liderii cu înţelepciune şi consiliere, acolo unde era nevoie, până la moartea sa, în 1990. Împreună cu Directoratul Spiritual Internaţional, ea a făcut totul pentru ca câmpul de forţa spirituală care s-a manifestat în Şcoala Rosacruciană să fie menţinut, ca structură vie.